Asociația Joc Responsabil organizează campania de educare a adolescenților ”Antrenat de majorat”
Adolescența este o etapă a vieții, pe cât de uimitoare și de creativă, pe atât de bulversantă și de neînțeles pentru cel care o traversează sau pentru adulții din jur. În timpul adolescenței, gândirea, judecata, concentrarea, luarea deciziilor și relaționarea cu ceilalți funcționează într-un mod diferit faţă de adulți. Modul prin care tinerii navighează prin adolescență influențează direct parcursul vieții acestora. În adolescență iau naștere anumite calități, care, folosite cu înțelepciune, sunt constructive nu numai în această perioadă a vieții,ci și la maturitate.
Tocmai de aceea, prin dorinţa de a se raporta permanent la ceilalţi, adolescența poate fi o perioadă critică în dezvoltarea individului. Mai mult, este vârsta marilor experienţe şi experimente iniţiate şi trăite de adolescent pentru prima oară în viaţă. Astfel, acesta decide mediul său de viaţă, cum acţionează, cu cine se întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de consecinţele şi riscurile unora dintre alegerile sale.
Concept:
Campania “Antrenat de majorat” este organizată de Asociația Joc Responsabil, cu sprijinul Institutului de Relaţii Umane.
Target:
- Grupuri de liceeni (aprox. 50 – 200 de participanți / locație, in functie de liceu)
- Profesori
- Părinți
Format evenimente
Vor fi organizate întâlniri cu adolescenții în licee din București și din țară moderate de dr. Psiholog Cristian Andrei, coordonator al Programului Joc Responsabil și la care va participa, în calitate de ambasador al campaniei, și Helmuth Duckadam, fostul portar Steaua Bucureşti, căştigător al Cupei Campionilor Europeni şi preşedinte de imagine FCSB
Obiective :
- Educarea tinerilor pentru a putea face alegerile potrivite, a cunoaște riscurile implicării în activități care nu corespund nivelului lor de dezvoltare psiho-socială şi care le pot afecta evoluţia ulterioară.
- Creșterea reputației și probarea implicării reale a industriei Jocurilor de noroc în procesul de educare și prevenție în rândul tinerilor.
Mesajele campaniei
Campania de educare dorește să promoveze în rândul adolescenților mesaje legate de :
- Întelegerea si poziționarea corectă a acestora în raport cu valoarea și câștigarea banilor,
- Ce este cu adevărat important în relaționarea socială și cum trebuie să reacționeze adolescenții la tentațiile divertismentului adresat adulților.
- Conceptul de noroc
- Modalitățile de afirmare a adolescenților altfel decât prin consumul de distracție sau câștigul rapid de bani
Perioada campaniei: octombrie 2017 – mai 2018
Desfășurare:
- Discuțiile cu adolescenții vor fi interactive, aceștia vor fi stimulați să discute deschis despre problemele cu care se confruntă, să pună întrebări și să dezbată împreună cu dr Cristian Andrei temele abordate în cadrul acestor întâlniri.
- Cei mai activi adolescenți vor fi premiați de catre dr Cristian Andrei și Helmuth Duckadam cu cadouri menite să le reaminteasca acestora evenimentul la care au participat și de a ”păstra” cu ei mesajele transmise.
- La finalul fiecărui eveniment, toți participanții vor fi invitați la un joc tematic pentru a li se oferi o experiență inedită, iar premiul final va fi unul pe măsura: un tricou cu autografele lui Helmuth Duckadam și a altor fotbaliști / sportivi importanți.
Evenimente București:
- Colegiul Naţional “Matei Basarab”, luni, 13 noiembrie 2017, ora 12:30