Seminarul Joc Responsabil, la a cincea ediție desfășurată în cadrul Entertainment Arena Expo 2019
A devenit deja o tradiţie ca Entertainment Arena Expo, expoziția internațională dedicată industriei de profil să fie marcată de un eveniment de responsabilizare socială oferit de “Joc Responsabil”, cel mai important demers al pieței de gambling din România în ceea ce privește prevenția și combaterea problemelor cauzate de practicarea jocurilor de noroc în exces, precum și al educării.
Organizat în parteneriat cu revista Casino Magazine și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc în cea de-a doua zi a expoziției, seminarul „Joc Responsabil” a adus în prim-planul industriei cel mai recent și modern instrument de facilitare a accesului la consiliere de specialitate pus la dispoziție de către Asociația Joc Responsabil persoanelor care se confruntă cu probleme legate de practicarea în exces a jocurilor de noroc: consilierea online 24/7.
În panelul de vorbitori s-au regăsit dl Valentin Korman, vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, dl Liviu Popovici, președinte al Asociației Joc Responsabil, Dr. Cristian Andrei, expert și ambasador „Joc Responsabil”, doamnele Leliana Pârvulescu și Steliana Rizeanu, psihoterapeuți în cadrul programului cu același nume, precum și Sergiu Sebeși, director executiv al Asociației Joc Responsabil.
În deschiderea seminarului, vicepreședintele ONJN a reconfirmat susținerea și deschiderea totală pe care autoritatea de stat le oferă demersurilor de responsabilitate socială întreprinse de Asociația Joc Responsabil și a adus în discuție acțiunile pe care Oficiul le derulează în acest sens. La rândul său, Liviu Popovici, președinte al Asociației Joc Responsabil a subliniat importanța dialogului și a conlucrării între industrie și autoritatea de reglementare, precum și necesitatea implicării sociale a fiecărui actor din piață.
„Facem mai mult pentru conștientizare, pentru educare, inclusiv prin serviciile pe care le oferim. Am crescut de la două ședințe de evaluare și terapie gratuită la cinci ședințe gratuite și, foarte important, în baza recomandării psihologilor din program, putem oferi ședințe suplimentare pentru ceea ce numim noi cazuri sociale. Consiliere 24/7 este un instrument solicitat. Am înțeles că este nevoie de el după o bună perioadă de interacțiune cu beneficiarii programului. Dacă pierzi momentul în care un jucător se află într-un moment de criză, s-ar putea ca acesta să recidiveze și să aibă o problemă serioasă. Iar atunci trebuie să facem intervenție, nu mai suntem doar la partea de preventie”, a spus Liviu Popovici.
Dr. Cristian Andrei a oferit celor prezenți în sală detalii despre cel mai nou proiect lansat de Asociația Joc Responsabil, consilierea online, 24/7: „Chiar în timp ce noi vorbim, cineva se află în spatele unui ecran și răspunde solicitărilor primite din partea jucătorilor care întâmpină probleme. Este foarte important că această persoană există, că oferă sprijin non-stop. Ne-am mărit echipa de psihologi, aceștia au participat deja la training-uri de formare pentru a putea asigura asistență online și ne bucurăm că putem să le oferim beneficiarilor și acest nou serviciu.”
Consiliere 24/7 este primul serviciu de asistență psihologică online din România pentru jucătorii cu (potențiale) probleme legate de jocurile de noroc și care simt nevoia de îndrumare în timp real, chiar și în timpul jocului. Principalul scop al acestui proiect îl reprezintă creșterea capacității de autocontrol a jucătorilor problematici prin implementarea unei soluții tehnice de consiliere psihologică online în timp real. Consilierea psihologică online este considerată ca fiind noua tendință în domeniu, atât prin prisma evoluției tehnologice, cât și a beneficiilor pe care le oferă clienților beneficiari ai unor astfel de servicii. Prin lansarea proiectului „Consiliere 24/7”, Asociația Joc Responsabil se aliniază, astfel, tendințelor internaționale în materie de consiliere psihologică a persoanelor cu probleme legate de jocurile de noroc
Pe lângă acest subiect, seminarul „Joc Responsabil” , prin intermediul psihologilor Leliana Pârvulescu și Steliana Rizeanu, a abordat și alte teme de actualitate pentru industria de jocuri, precum exemple de bune practici la nivel internațional, ori tendințe în terapia dependenței jocului de noroc, cu accent pe analiza a ceea ce se întâmplă în Europa și în lume privitor la modul de organizare, coordonare și finanțare a unor programe similare „Joc Responsabil”.
„Industria jocurilor de noroc finanțează în lume inițierea și dezvoltarea programelor de joc responsabil. Dezvoltarea viitoare se axează pe două componente care, în urma studiilor, au generat rezultate optime: introducerea ședințelor de psihoterapie în majoritatea programelor de joc responsabil și intervenția online în timp real”, au fost concluziile Dr. Leliana Pârvulescu, psihoterapeut în cadrul programului „Joc Responsabil”.
„ Abordaţi jucătorul cu calm și răbdare, ascultați cu atenția ce spune, dar fără a-l judeca. Nu îi împrumutați bani. Informaţi-l despre programul Joc responsabil, despre cele cinci ședințe gratuite oferite și despre consilierea online și recomandați-I să vorbească cu un psiholog”, au fost recomandările oferite pentru cei prezenți la seminar de către Dr. Steliana Rizeanu, de asemenea, psihoterapeut în cadrul programului „Joc Responsabil”.