A fost lansată cartea „Cum m-am eliberat de jocurile de noroc”

 In Aparitie Media

Editura Meridiane Publishing a lansat, luni, 17 ianuarie 2022, volumul „Cum m-am eliberat de jocurile de noroc”, o carte semnată de Philip Mawer, în traducerea psihoterapeutului Daniela Tordoi.

Evenimentul de lansare s-a desfășurat pe pagina de Facebook a Editurii Meridiane Publishing, unde au participat traducătoarea Daniela Tordoi, psihoterapeutul Simona Popescu, din partea Asociației Joc Responsabil, directorul executiv al Asociației Joc Responsabil, Ovidiu Iosif și jurnalistul Petru Clej.

Traducerea în limba română a cărții Overcoming Gambling, de Philip Mawer s-a născut din dorința de a găsi și pe piața românească o publicație care se adresează jucătorului compulsiv și celor apropiați lui din perspectiva unui fost jucător compulsiv. Cartea respectă adevărul științific, dar are calitatea de a se adresa într-un limbaj mai puțin riguros, mai aproape de înțelesul comun al lucrurilor. Felul în care sunt prezentate exercițiile și metodele propuse invită la introspecție și încurajează încercarea. Renunțarea la jocurile de noroc este posibilă. Phil Mawers a găsit calea. O împărtășește și crede în forța ei. Aceasta este doar una dintre căi. Oricine poate fi inspirat de forța, de hotărârea și de reușitele pe care Phil Mawers le descrie în detaliu. Cartea Cum m-am eliberat de jocurile de noroc poate fi primul pas în acest proces. Urmează un traseu dificil, dar la capătul căruia se găsește una dintre cele mai frumoase valori ale vieții: libertatea”, descrie Daniela Tordoi.

A fost o plăcere să participăm la lansarea acestei cărți, unde s-a abordat problematica dependenței de jocurile de noroc, atât din punctul de vedere al jucătorului „captiv” care a reușit – nu ușor, și nu singur – să iși dobândească „independența”, cât și al specialistului în psihologie care, în cadrul programelor Asociației Joc Responsabil, a ajutat persoane aflate în diverse stadii de adicție cu profile socio-profesionale de o largă diversitate.
În același timp, am putut compara situația din Marea Britanie, unde practicarea jocurilor de noroc are rădăcini adânci, există multiple studii despre fenomenul adicției precum și organizații de stat și private care se implică în limitarea fenomenului, cu situația din România, unde potențialul adicției, ca procentaj din populația adultă, este sub cel din Regatul Unit. Este adevărat, și studiile de specialitate sunt mai puține, iar singurele eforturi de educare, prevenire și consiliere sunt exclusiv sprijinite de către mediul de afaceri. Nu în ultimul rând, cartea se dovedește a fi un bun îndrumar pentru beneficiarii programelor Asociației Joc Responsabil și nu numai și completează eforturile psihoterapeuților în ceea ce privește combaterea acestei adicții”, precizează Ovidiu Iosif, director executiv Asociația Joc Responsabil

Vă invităm și pe dvs s-o achiziționați. Cartea este disponibilă pentru comandă pe site-ul editurii Meridiane Publishing.

Evenimentul de lansare precum și discuțiile pe marginea volumului pot fi vizionate AICI

Foto: Meridiane Publishing

Recent Posts